3 sate frumoase din Romania pe care sa le vizitezi vara asta

3 sate frumoase din Romania pe care sa le vizitezi vara asta
Dupa atata poluare in Bucuresti, zgomot si aglomeratie, vara asta am decis sa merg mai mult in satele romanesti de la munte si mai putin in excursii de tip city-break. Locurile in care vreau sa revin si pe care vi le propun si voua sunt Măgura, Şirnea si Viscri.
 
Măgura
 
Am descoperit Măgura abia anul trecut, cand, impreuna cu cativa prieteni ne-am hotarat sa facem niste trasee prin Piatra Craiului. Ne-am cazat in Măgura, un sat cu peisaje spectaculoase si cu o vedere impresionanta asupra muntilor Bucegi si Piatra Craiului. Fie ca mergi cu copiii, fie ca mergi cu bicicleta sau vrei sa te plimbi cat mai mult pe jos, satul Măgura nu o sa te dezamageasca. Aici gasesti trasee sa te plimbi cu bicicleta, impreuna cu tot felul de turisti straini, poteci printre casutele de pe dealuri, dar si o gramada de pensiuni cu gradini imense cu locuri de joaca pentru copii. De asemenea, lipit de Măgura se afla satul Peștera, la fel de frumos, practic nici nu o sa-ti dai seama cand treci dintr-un sat in altul.
 
Cum se ajunge la Măgura? Simplu, mergi pana in ZărneÈ™ti si de aici pe drumul spre Cabana Raului. In Măgura se ajunge usor cu masina si sunt indicatoare destul de clare, nu ai cum sa te ratacesti. Daca nu ai masina si vrei sa faci trasee pe jos, exista un drum prin padure de la Fantana lui Botorog pana in sat. 
 
Ce poti sa vizitezi daca te cazezi la Măgura? In primul rand, nu trebuie sa ratezi traseul pana la Cabana Curmătura, nici satul Peștera si nici Prapastiile Zarnestiului. De asemenea, poti urca pana la varful Măgura Mică, drumul nu e deloc greu, poti vizita Pestera Liliecilor si Manastirea Sfanta Treime.
 
 
Åžirnea
 
Un alt loc superb, mai putin cunoscut decat Măgura, este satul Åžirnea, primul sat turistic din Romania, atestat in 1968. Aici o sa iti incarci bateriile pentru o perioada lunga. Aerul este curat, peisajele sunt de vis si oamenii sunt foarte draguti. La Åžirnea gasesti pensiuni de tot felul, asa ca nu trebuie sa iti faci griji in privinta confortului. 
 
Sirnea se afla tot in zona Piatra Craiului si face parte din comuna Fundata.
 
Ce poti sa vizitezi aici? Din satul Şirnea poti merge sa vizitezi cabana Grind, satele Fundata si Fundăţica, si, de asemenea, poti alege sa faci tot felul de trasee frumoase prin Piatra Craiului. In satul Şirnea se poate vizita si muzeul etnografic Nicolae Frunteș.
 
Cum ajungi aici? Cu masina venind dinspre Bran spre Fundata, pe un drum frumos cu serpentine.
 
 
 
Viscri
 
Daca nu ai fost pana acum la Viscri, atunci fa-ti planul pentru vara asta. Aici o sa gasesti biserici fortificate sasesti, inscrise in patrimoniul UNESCO, cea mai veche datand din secolul al XIII-lea, case frumoase cu porti mari si obloane la ferestre, vechi si ele de sute de ani, care par desprinse din povesti. Viscri este unul dintre locurile preferate si de printul Charles, care si-a cumparat aici o casa. Daca tot ajungi in Viscri, nu rata si cetatea Rupea.
 
Viscri se afla aproape de Sighisoara si Medias, nu o sa-l ratezi daca ai un GPS. Daca o iei de la Brasov spre Sighisoara, la un moment dat, dupa satul Rupea, este un indicator spre Viscri pe un drum foarte prost, cu multe gropi. Din fericire, peisajul e asa frumos, incat o sa mai uiti de starea proasta a drumului.
 
Ce poti sa vizitezi aici? Bisericile fortificate, cetatea Rupea, satele din imprejurimi, neaparat sa ajungi si la Biertan, un sat la fel de frumos, cu multe biserici fortificate si cu un farmec aparte.
 
 
Tu pe unde mergi vara asta?