10 trucuri care te ajuta sa nu mananci mai mult decat ai nevoie

10 trucuri care te ajuta sa nu mananci mai mult decat ai nevoie

Sunt momente in care simti ca pocnesti daca mai mananci putin, dar parca puiul asta cu sos de vin alb este mult prea bun ca sa-l lasi in farfurie. Daca te confrunti des cu acest scenariu si daca iti este greu sa te opresti din mancat, poate ar trebui sa regandesti relatia ta cu mancarea. Iti dam 11 sugestii!

1. Cunoaste-ti nevoile

Este foarte important sa stii cate calorii ai voie sa mananci si decat sa incepi sa-ti dai cu presupusul ce suma ai in farfurie, cel mai bine este sa folosesti o aplicatie sau un calculator de calorii. Astfel, vei putea lua decizii corecte cu privire la ceea ce mananci. 

2. Cantareste

Nu poti sti cat mananci, daca nu cantaresti. Daca iti pui mancare in farfurie asa, din ochi, tot vazand cu ochii o sa te si ingrasi. Cumpara-ti cani de masurat si chiar un cantar de bucatarie.

3. Nu te infometa niciodata 

Daca ajungi in acest stadiu, sansele sunt foarte mari sa mananci tot din farfurie si sa mai ceri o portie. Pentru a evita acest lucru, nu uita de gustarile dintre mese, care pot fi fructe, seminte sau chiar bruschete cu avocado si rosii cherry

4. Gateste o singura portie

Daca mai locuiesti cu cineva, fa si pentru el, doar n-o sa-l lasi sa moara de foame. Dar ideea este sa gatesti fix cate o portie de persoana pentru a nu te chinui sa mananci tot din wok, sub pretextul ca trebuie sa il speli. 

 

5. Alege farfurii mici 

Stim ca mama ta te-a invatat sa mananci tot din farfurie, si cum pe mama nu o poti pacali, macar sa pacalesti farfuria. Alege una micuta, de salata sau desert si vei impaca pe toata lumea. 

6. Ia loc la masa

Atunci cand incepi sa mananci, nu sta cu nasul in laptop, nici nu da ture pana la bucatarie. Asaza-te la masa, bucura-te de ce ai in farfurie si simte fiecare gust. Mesteca bine si acorda-ti timpul necesar sa mananci in liniste. 

7. Meditatia dinaintea mesei

Doar ce ai terminat o convorbire in contradictoriu si vrei sa te asezi la masa? Respiri repede si inima a luat-o la galop? Atunci e cazul sa inspiri adanc de trei ori si sa te gandesti la ceva placut, pana cand te relaxezi. Daca te asezi cu nervi la masa, probabil o sa renunti din prima secunda la planul de a tine gramajul sub control. 

8. Taie mancarea 

Un studiu a demonstrat ca mancarea taiata in bucati mici poate pacali creierul sa creada ca e mai mult in farfurie, ceea ce inseamna ca o sa mananci mai putin, dar o sa fii satula. 

9. O gura de aer

Daca simti ca mananci repede sau ca nu poti lasa furculita jos, ia o pauza si fa cativa pasi afara, la aer curat. Te vei intoarce cu o noua perspectiva asupra portiei din fata ta. 

10. Ceaiul de dupa masa  

Dupa ce ai terminat de mancat, fa-ti un ceai calmant si bucura-te de el, la fel cum ai facut si cu mancarea. Te va relaxa si nu-ti va mai fi foame o bucata buna de timp.